PREAMBUL
În conformitate cu prevederile Constituţiei României (art. 133 alin. 1) şi ale Legii nr.317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are ca principală atribuţie aceea de a fi garantul independenţei justiţiei (art. 1 alin. 1).
În realizarea acestui scop legea conferă instituţiei o serie întreagă de atribuţii, care prin exercitarea cu bună credinţă, fără a garanta atingerea finalităţii pentru care sunt consacrate, sunt de natură a conduce în mod indubitabil la asigurarea unui cadru în care justiţia, ca serviciu public aflat în slujba societăţii, să fie ferită de ingerinţele de orice fel.
Cu toate acestea, consacrarea legislativă a atribuţiilor menţionate anterior, nu este suficientă prin ea însăşi să conducă la garantarea independenţei justiţiei, componenta umană a Consiliului Superior al Magistraturii având o importanţă deosebită în asigurarea condiţiilor necesare pentru ca cei care compun sistemul justiţiei să beneficieze de o reală independenţă din toate punctele de vedere.
Membrilor aleşi ai Consiliului, în calitate de exponenţi ai categoriei socio-profesionale şi având în vedere că aceştia cunosc starea sistemului din care provin, le revine greaua misiune a de realiza acest deziderat.
Participarea la alegerile pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii, în ceea ce mă priveşte, reprezintă o dublă provocare. Dobândirea numărului de voturi necesare pentru accederea în această demnitate este fără îndoială o provocare importantă. Însă cea mai mare provocare, în măsura în care cea dintâi ar fi îndeplinită, o reprezintă realizarea obiectivelor pe care le voi prezenta mai jos. Singura cale prin care încrederea colegilor ce m-ar vota ar fi răsplătită este îndeplinirea acestor propuneri, precum şi îndeplinirea atribuţiilor ce sunt conferite de lege membrilor CSM cu cinste, onoare şi corectitudine, în deplină colaborare cu ceilalţi membrii ai instituţiei aleşi, desemnaţi sau de drept.
- INDEPENDENTA MAGISTRATILOR
Pentru dezvoltarea durabilă a unei societăţi existenţa unui sistem judiciar performant, apt să soluţioneze într-un mod prompt şi echitabil litigiile existente între persoanele fizice sau/şi juridice este o necesitate. Acest sistem nu poate însă funcţiona într-un mod eficient în condiţiile în care societatea nu garantează toate elementele necesare pentru existenţa unei reale independenţe a membrilor sistemului judiciar. Şi am în vedere nu numai independenţa financiară a judecătorilor şi procurorilor, luaţi în individualitatea lor, ci şi independenţa financiară a sistemului în ansamblul său, căruia să i se permită să utilizeze veniturile pe care le generează în interesul funcţionării sale. De asemenea, am în vedere crearea unor condiţii pentru ca judecătorii şi procurorii să nu fie expuşi presiunilor de orice fel, presiuni care ar afecta imparţialitatea acestora şi care ar putea conduce la soluţionarea cauzelor în alt mod decât cel care conduce la aflarea adevărului.
În apărarea independenţei magistraţilor, şi implicit a sistemului judiciar, rolul Consiliului Superior al Magistraturi este primordial, acesta fiind singurul organism care se poate legitima în faţa societăţii prin singurul mod democratic recunoscut încă din Grecia antică, alegerile. Consiliul este, în esenţă, interfaţa între magistraţi şi societate la nivel naţional, fără a se reduce importanţa fiecăruia dintre membrii corpului profesional din acest punct de vedere. Conduita magistratului, atât în timpul exercitării atribuţiilor ce îi sunt conferite de lege, cât şi în momentele în care acesta se află în spaţiul său privat, este în mod cert cel mai important mijloc prin care se comunică cu societatea, dar canalizarea punctelor de vedere individuale ale cetăţenilor în direcţia unei percepţii pozitive asupra sistemului judiciar este fără îndoială o obligaţie a Consiliului, obligaţie care în prezent nu este, cel puţin în opinia mea la momentul actual îndeplinită eficient.
A) Din acest punct de vedere consider că se impune ca viitorul Consiliu să acorde o importanţă sporită comunicării prin intermediul mass-media, pentru ca prin intermediul acestora activitatea justiţiei să fie corect şi prompt prezentată societăţii. Nu este necesară prezentarea unei imagini cosmetizată, în care să se reliefeze doar elementele pozitive din activitatea sistemului, ci se impune prezentarea atât a realizărilor cât şi a nerealizărilor. Ceea ce este important, din punctul meu de vedere, este ca informaţia să ajungă la public, prompt, acesta să afle despre evenimentele ce se petrec în instanţe şi parchete cu întârziere şi distorsionat.
În prezent, la nivelul instanţelor există purtători de cuvânt care pe plan local realizează o mai bună sau mai puţin bună comunicare cu presa, însă la nivelul Consiliului comunicarea este complet deficitară, instituţia limitându-se a emite diverse comunicate care suferă atât din punct de vedere al formei, cât şi din punct de vedere al conţinutului, precum şi al momentului la care acestea sunt emise, de regulă intervenind tardiv, după ce evenimentul nu mai prezintă interes pentru public. Mai mult, comunicarea Consiliului este reactivă, în puţine situaţii acesta fiind cel care a iniţiat-o, de regulă intervenţiile instituţiei fiind urmarea a unei solicitări a presei.
Îmbunătăţirea acestui aspect din activitatea Consiliului Superior al Magistraturii se poate realiza în primul rând prin încadrarea unor specialişti ai comunicării în funcţiile cheie din acest punct de vedere din cadrul instituţiei, biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media.
În al doilea rând, în opinia mea, este necesar ca membrii Consiliului să manifeste o mai mare deschidere pentru comunicare, intervenţiile acestora în presă fiind necesar a avea o mai mare frecvenţă şi consistenţă.
Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media ar trebui, în al treilea rând, să intensifice colaborarea cu purtătorii de cuvânt de la nivelul Curţilor de Apel şi să realizeze o sinteză a evenimentelor importante ce se petrec la nivel naţional, sinteză pe care să o prezinte organelor de presă de la nivel naţional, fiind cunoscut faptul că impactul în societate al acestora este mult mai important decât cel care funcţionează la nivel regional.
B) Independenţa magistraţilor poate fi afectată, şi cu certitudine este afectată, de condiţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Am în vedere, aici, pe de o parte clădirile în care se află sediile unor instanţe, care nu îndeplinesc standardele de siguranţă în caz de cutremur şi nici pe cele care vizează protecţia muncii, iar pe de altă parte celelalte dotări şi materiale care sunt necesare desfăşurării activităţii.
Conform prevederilor legale existente atribuţiile de gestionare a bugetului justiţiei aparţin în exclusivitate Ministerului Justiţiei. Cu toate acestea consider că Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia de a insista pentru respectarea prevederilor art. 136 din Legea nr. 304/2004, în sensul trecerii bugetului în gestionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Această solicitare a fost de altfel şi un punct important al protestului din 2009, însă Guvernul a înţeles să ignore solicitările magistraţilor şi a prorogat până la 01.01.2011 aplicarea textului legal menţionat prin art. X din O.U.G. nr. 114/2009. Probabil că şi pentru intervalul următor intenţia puterii executive va fi tot aceea de a păstra bugetul justiţiei în directa sa gestiune, acesta putând fi fără îndoială un element cu un risc crescut de imixtiune în activitatea instanţelor şi chiar în independenţa magistraţilor.
Mai mult, pentru că simpla trecere a bugetului justiţiei în gestiunea Înaltei Curţi nu este suficientă, dacă acesta este lipsit de fonduri, cred că se impune ca viitorul Consiliu să îşi intensifice eforturile pe lângă puterile executivă şi legislativă în vederea schimbării soluţiei legislative nefericite adoptate prin care taxele judiciare rezultate sunt trecute integral în bugetele locale, în sensul ca aceste sume de bani să fie dirijate către sistemul judiciar, eventual după reţinerea unor sume echivalente cu costurile colectării. De asemenea, reaşezarea acestor taxe, prin stabilirea unor alte niveluri şi prin limitarea excluderilor de la taxare numai la acele cauze pentru care este şi în interesul societăţii, nu numai în cel al cetăţeanului, soluţionarea cauzei, ar conduce la colectarea unor sume de bani care să fie suficiente pentru întreţinerea sistemului judiciar.
Ca o condiţie pentru independenţa justiţiei este necesară stabilirea unui cuantum minim al bugetului necesar funcţionării sistemului, în lipsa sumelor de bani necesare nefiind posibilă obţinerea unor performaţe pe măsura cerinţelor societăţii. Consiliului Superior al Magistraturii îi revine fără îndoială obligaţia de depune toate eforturile necesare pentru atingerea acestui deziderat, utilizându-se chiar şi tehnicile de lobby, precum şi influenţa presei, în măsura în care se reuşeşte captarea interesului şi sprijinului acesteia.
C) Cu ocazia reformei întreprinse prin Legea nr.247/2005 Legea nr. 317/2004 a fost modificată în sensul că membrii Consiliului Superior al Magistraturii au o activitate permanentă, fiindu-le suspendată activitatea de judecător, respectiv de procuror, referitoare la prezenţa judecătorilor în complete de judecată, respectiv efectuarea actelor de urmărire penală de către procurori. S-a dorit la momentul respectiv probabil o profesionalizare a membrilor aleşilor ai Consiliului, însă soluţia adoptată nu a avut decât rezultatul îndepărtării acestora de corpul profesional care i-a ales. În acest mod deciziile adoptate de către instituţie au fost percepute ca fiind arbitrare în multe cazuri, ca nefiind fundamentate pe realităţile sistemului judiciar. În principiu, soluţia pentru care militez ar presupune o modificare legislativă şi anume ridicare interdicţiei de a participa la activitatea de judecată, ori activitatea de urmărire penală, cu o degrevare a activităţii corespunzătoare volumului de muncă din cadrul Consiliului. De asemenea, instituirea unei obligaţii pentru membrii aleşi ai acestuia de a organiza întâlniri periodice cu magistraţii, fără ca acestea să se limiteze la diverse momente solemne, gen bilanţuri sau altele similare, se impune. Prin intermediul acestora se pot identifica problemele care există în sistem, putându-se, de asemenea găsi anumite soluţii care le rezolve. Chiar dacă prima soluţie propusă este relativ greu de realizat, intervenţia legislativă fiind relativ improbabilă, cea de-a doua este lesnicios de adoptat, modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului fiind în competenţa exclusivă a acestuia.
- FUNCŢIONAREA CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii este guvernată de prevederile Legii nr. 317/2004, lege în baza căreia a fost emis Regulamentul adoptat prin HCSM nr. 326/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru ca acest organism, Consiliul, să şi îndeplinească menirea constituţională este necesar ca acest organism să aibă o funcţionare corespunzătoare, deciziile pe care acesta le adoptă în virtutea legii trebuind să fie propte, corecte, justificate, transparente şi previzibile.
A) În primul rând consider că propunerea formulată de către mediul politic în sensul schimbării componenţei Consiliului prin includerea unui număr de membri din partea societăţii civile superior numărului magistraţilor, nu poate fi primită şi revine membrilor viitorului Consiliu obligaţia de a face tot ceea ce este necesar pentru ca această propunere să nu fie niciodată pusă în aplicare. Consecinţele majorării numărului reprezentanţilor societăţii civile sunt evidente, independenţa sistemului judiciar în ansamblul său şi a magistraţilor ce îl compun fiind în mod cert pusă sub semnul întrebării, în condiţiile în care instituţia guvernează cariera acestora din toate punctele de vedere, iar reprezentanţii societăţii civile sunt numiţi de către puterea politică pe baza unor criterii neclare.
B) În al doilea rând, apreciez că se impune ca structura organizatorică a Consiliului să fie revizuită în sensul reducerii direcţiilor şi serviciilor, unele dintre acestea având aria de competenţă suprapusă, fiind posibilă comasarea acestora, resursele astfel eliberate putând fi folosite în mod mai judicios în alte domenii.
C) Un alt capitol în care consider că se poate îmbunătăţi activitatea Consiliului îl reprezintă acela al caracterului previzibil al hotărârilor pe care acesta le adoptă. În repetate rânduri, actualul Consiliu a adoptat hotărâri care erau contradictorii sau care aveau o legalitate îndoielnică. Este cazul, spre exemplu, al hotărârilor prin care se admiteau sau respingeau cererile de valorificare a rezultatelor obţinute la diverse concursuri de promovare în funcţii de execuţie sau a hotărârilor prin care se realizau delegări cu caracter retroactiv în funcţii de conducere. Pentru evitarea pe viitor a unor astfel de situaţii întrevăd două soluţii. Una vizează valorificarea bazei de date existentă deja cu privire la hotărârile pronunţate de către Consiliu, iar cea de-a doua şi ce a mai importantă vizează schimbarea caracterului votului dat de către membrii CSM atât în plen, cât şi în secţii.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 4 din Legea nr. 317/2004 modificată şi completată hotărârile CSM se adoptă prin vot secret. Cred că această prevedere legală de impune a fi modificată, publicitatea votului fiind un element de natură a responsabiliza o dată în plus membrii Colegiului, prin hotărârile pe care le adoptă aceştia influenţând în mod important cariera magistraţilor, precum şi mersul activităţii în sistemul judiciar. Mai mult, în acest mod disiparea răspunderii pentru hotărârile adoptate de către acest organ colegial ar fi evitată, dându-se în acest mod o eficienţă reală prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 referitoare la răspundărea membrilor aleşi ai CSM în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.
D) De asemenea, pentru îmbunătăţirea activităţii Consiliului consider că se impune a se asigura o reală publicitate a acesteia. Am în vedere pe de o parte realizarea unei publicităţi prin intermediul mass-media a hotărârilor adoptate, aspect la care m-am referit anterior, iar pe de altă parte comunicarea în interiorul sistemului a documentelor pe baza cărora se iau deciziile de către Consiliu. Acest din urmă lucru se poate realiza extrem de uşor prin intermediul reţelei informatice existente la nivelul atât al instanţelor de judecată, cât şi al parchetelor. Magistraţii ar avea în acest mod posibilitatea de a se informa direct de la sursă în chestiunile care îi privesc în mod direct, în măsura în care aspectele care fac obiectul de lucru al Consiliului le suscită interes.
E) Pe lângă Plenul Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 304/2004 Inspecţia Judiciară. În prezent activitatea acesteia este în mod cert afectată, ocuparea posturilor de inspectori atât în cadrul serviciului de inspecţie pentru judecători, cât şi în cel pentru procurori fiind complet deficitară, existând vacante un număr de 11 posturi din cadrul serviciului de inspecţie pentru judecători şi 8 posturi din cadrul serviciului de inspecţie pentru procurori.
În mod cert credibilitatea CSM – lui în faţa opiniei publice, absolut necesară pentru atingerea scopurilor pentru care a fost înfiinţată instituţia, impune întărirea Inspecţiei Judiciare şi cred că prima măsură ce se impune a se lua este aceea completării schemei de inspectori, prin numirea acestora de către Plen, în conformitate cu prevederile legale. În acest sens este necesară organizarea unui concurs similar celui pentru promovarea în funcţii de execuţie, urmând ca numirea celor interesaţi să fie rezultatul verificării cunoştinţelor acestora în condiţii obiective.
În al doilea rând consider că propunerea formulată de unii politicieni, vizând trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea unor instituţii politice, fie Ministerul Justiţiei, fie Senatul, nu poate fi acceptată, adoptarea unei asemenea soluţii legislative având în mod cert un impact total negativ asupra independenţei sistemului judiciar. Revine în mod evident CSM –ului obligaţia de lupta pe toate căile să evite o asemenea modificare legislativă, care în mod evident nu ar face altceva decât să subordoneze puterea judecătorească celei politice, executivă sau legislativă.
În al treilea rând, apreciez că pentru eficientizarea activităţii Inspecţiei Judiciare, se impune a se regândi sfera acesteia de competenţe. Verificarea tuturor plângerilor formulate de către justiţiabili formulate împotriva magistraţilor, din care unele au un vădit caracter şicanator, este o sarcină de natură a conduce la ineficienţa Inspecţiei Judiciare, aspect sesizat şi în ultimul raport întocmit de către Comisia Europeană. Degrevarea de această activitate mare consumatoare de timp şi focalizarea pe aspectele importante ale sistemului judiciar ce se impune a fi verificate se poate realiza prin utilizarea prevederilor art. 61 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în sensul efectuării verificărilor de către judecători anume desemnaţi din cadrul Curţilor de Apel, judecători care să beneficieze de o reducere a activităţii specifice corespunzătoare.
F) La momentul organizării actualului CSM ca urmare a apariţiei Legii nr. 317/2004 a fost preluat de la Ministerul Justiţiei o parte din aparatul tehnic al acestuia, inclusiv categoria socio-profesională a asimilaţilor magistraţilor. Statutul profesional al acestora, deşi nu beneficiază de o reglementare legală amplă, este în mod cert mai avantajos decât cel al categoriei cu care este asimilată, condiţiile de muncă, de promovare şi salarizare fiind favorabile celor dintâi. Am în vedere faptul că aceştia nu au o activitate propriu-zisă de judecată, ci o activitate pur birocratică, care se desfăşoară într-un sediu corespunzător din punct de vedere al dotărilor, iar răspunderea ce le revine este redusă. De asemenea, promovarea acestora se realizează fără a fi necesară susţinerea unor examene de orice fel, prin simpla acumulare a vechimii în funcţie, aspect care se reflectă în salarizarea lor. În condiţiile în care instanţele au un deficit inportant de personal de o lungă perioadă de timp, deficit care nu se reuşeşte a fi acoperit prin intermediul mijloacelor legale, consider că existenţa acestei categorii este anacronică, fiind necesară desfiinţarea ei, nejustificându-se o încadrarea similară magistraţilor fără ca responsabilitatea şi stresul profesiei să fie echivalente.
III. ORGANIZAREA SI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI JUDICIAR
Consiliului Superior al Magistraturii prin lege îi sunt conferite atribuţii deosebit de importante cu privire la organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prin exercitarea corespunzătoare a acestora fiind realizate condiţiile necesare pentru ca întregul sistem judiciar să aibă o funcţionare mai bună, eforturile magistraţilor care îl compun fiind posibil să fie diminuate prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare.
A) La momentul actual justiţia se confruntă pe anumite paliere ale sale cu supraîncărcare a activităţii, la nivelul tribunalelor şi pe alocuri la nivelul judecătoriilor, în vreme ce la alte paliere, curţile de apel, activitatea este mult mai echilibrată.
Cu toate acestea, în măsura în care intenţia Ministerului Justiţiei de a fi adoptată urgent Legea privind mica reformă, pe care acesta a propus-o, se concretizează, situaţia se poate schimba în mod dramatic, în sensul că activitatea tribunalelor va cunoaşte o reducere marcantă, în vreme ce la nivelul curţilor de apel, creşterea volumului de activitate va fi importantă, existând chiar riscul intervenirii unui blocaj ca acela cu care confruntat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 2003 – 2004. Pe termen mediu, ca urmare a aplicării codurilor de procedură, situaţia volumului de activitate va cunoaşte o situaţie similară, în mod cert volumul de activitate al curţilor de apel urmând a cunoaşte o creştere, poate chiar peste cel ulterior adoptării legii menţionate.
De asemenea, cu toate că instabilitatea legislativă în domeniul pensiilor speciale a oprit pentru o perioadă pensionările masive din sistem, nu este de neglijat faptul că la nivelul curţilor de apel funcţionează cel mai mare număr de judecători care au vocaţia de a beneficia de acest drept, iar ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte pensiile de serviciu ale magistraţilor există posibilitatea ca mulţi dintre acei colegi care au înţeles să nu îşi exercite dreptul de a ieşi la pensie să revină asupra hotărârii.
Soluţionarea crizei existente în momentul de faţă la nivelul tribunalelor din puct de vedere al personalului sau a eventualei crize la nivelul curţilor de apel presupune fără îndoială existenţa unei strategii pe un termen mediu şi lung.
Consider că se impune în primul rând realizarea unei analize extrem de serioase a impactului pe care îl va avea aplicarea proiectului de lege al micii reforme asupra sistemului judiciar în ansamblul său, iar şi mai important al impactului pe care ăl vor avea cele două coduri de procedură adoptate în cursul lunii iunie 2010.
Subsecvent, ca o soluţie de criză ar trebui realizată operaţiunea ce a fost începută timid de actualul CSM referitoare la transferul posturilor vacante de la instanţele mai puţin aglomerate către instanţele cu un volum mai mare de activitate.
Pentru soluţionarea definitivă a acestei chestiuni este necesar ca proiectul de normare a activităţii început în anii din urmă să fie finalizat, iar schemele de personal să fie dimensionate într-un mod care să conducă la posibilitatea realizării unei justiţii eficiente într-o societate democratică modernă, în sensul creşterii numărului de judecători până la nivelul la care să fie posibil ca magistraţii să poată desfăşura o activitate în care să îşi dovedească pregătirea profesională.
B) Politica de recrutare a magistraţilor are fără îndoială legătură cu problema supraîncărcării activităţii instanţelor. În ultimii ani, cu toate că CSM –ul a făcut anumite eforturi în vederea realizării accesului unui număr mai mare de persoane în magistratură, căile alese nu au fost poate cele mai fericite. S-a acceptat, până la modificarea Legii nr.303/2004 accesul în magistratură a multor persoane care aveau vechimea mai mare de 10 ani în specialitate, prin intermediul unor interviuri, fără a se avea în vedere scopul pe care acestea îl urmăreau şi anume acela al obţinerii unei pensii de serviciu. În acest mod, problema de personal a părut a se rezolva, însă acest lucru a fost doar iluzoriu, după accederea în profesie cei astfel numiţi pensionându-se. La momentul actual această cale de a deveni magistrat a fost eliminată.
Principala modalitate de admitere în magistratură, prin intermediul INM –ului, oferă fără îndoială cele mai ridicate garanţii pentru buna pregătire a magistraţilor, însă din punct de vedere practic, cel puţin la acest moment capacitatea instituţiei de pregătire a unui număr suficient de magistraţi pentru sistem este depăşită.
Ca atare, consider că la momentul actual, pentru acoperirea numărului mare de posturi vacante se impune utilizarea într-o măsură mai mare şi a metodei alternative de admitere în magistratură, repectiv prin intermediul concursului la care să participe persoanele cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Aceasta însă trebuie să fie corelată şi cu creşterea activităţii de pregătire ulterioară admiterii pentru a se asigura păstrarea unei înalte pregătiri profesionale a magistraţilor.
Oricum, Consiliul are obligaţia de a asigura pe viitor un sprijin mai mare INM-ului în vederea asigurării tuturor condiţiilor materiale şi umane pentru care acesta să îşi îndeplinească menirea de a realizarea pregătirea magistraţilor, atât ce iniţială, cât şi ce continuă.
C) Sistemul judiciar nu poate însă funcţiona fără ca membrii săi să fie periodic evaluaţi în vederea înlăturării carenţelor de pregătire profesională şi a elementelor de indisciplină organizaţională. De asemenea, sistemul de autocontrol instituit prin lege constituie şi o garanţie pentru societate că una dintre instituţiile sale extrem de importante desfăşoară o activitate corespunzătoare.
Evaluarea periodică a magistraţilor este consacrată de lege, iar actualul CSM a adoptat şi regulamentul prin care se realizează aceasta. Rezultatele nu au fost însă pe măsură, în condiţiile în care prima evaluare realizată în forma actuală a concluzionat că peste 99 % dintre magistraţii în funcţie desfăşoară o activitate caracterizată ca fiind foarte bună. Un astfel de procent este neverosimil, iar activitatea de evaluare departe de a mări încrederea populaţiei în sistemul judiciar, a avut un efect contrar decridibilizându-l şi mai mult.
Schimbarea sistemului de evaluare, care mai are şi o altă lacună şi anume aceea că din cauza fluctuaţiei de personal componenţa comisiilor de evaluare se modifică frecvent, atestarea magistraţilor ca evaluatori presupunând timp şi resurte, se impune. Cred o soluţie prin care să fie asigurată o mai mare relevanţă a rezultatelor evaluării pentru starea justiţiei ca sistem, pe de o parte, iar pe de altă parte un consum de resurse mai redus, este aceea a realizării evaluării de comisii formate la nivelul curţilor de apel, judecătorii ce fac parte din acestea urmând să fie degrevaţi de o parte din atribuţiile ce le revin, pentru a le putea permite îndeplinirea atribuţiilor specifice, care dacă sunt corect realizate sunt mari consumatoare de timp şi efort.
D) Repartizarea aleatorie a cauzelor şi normarea muncii sunt elemente care au un impact deosebit asupra calităţii actului de justiţie. Dacă în privinaţa repartizării aleatorii, competenţa din punct de vedere tehnic revine preponderent Ministerului Justiţie, acesta fiind responsabil de implementarea programului ECRIS ver. 4 prin se speră a se rezolva problemele tehnice existente la actuala versiune, în privinaţa normării muncii CSM-ul are un rol primordial.
Soluţia găsită în cursului anului 2009 de plafonare a încărcăturii de dosare pentru fiecare magistrat nu este, din punctul meu de vedere, cea mai bună, criteriile folosite pentru stabilirea acestui nivel fiind mult prea complexe, iar rezultatul fiind în mod cert un eşec, conducând la prelungirea dincolo de limitele acceptabile a intervalului de soluţionare a cauzelor.
Pe lângă utilizarea soluţiilor de ocupare şi echilibrare a schemelor de personal anterior expuse, consider că se impune ca programul de normare a muncii să fie reevaluat, în vederea stabilirii unor criterii mai simple de stabilire a limitei superioare a încărcăturii pe judecător. De asemenea, acest program poate fi un argument în negocierea cu puterea executivă a creşterii numărului de judecători, întrucât nivelul existent la momentul actual în mod cert nu mai face faţă volumului de muncă în condiţiile de calitate a actului de justiţie pe care societatea îl aşteaptă.
E) O altă problemă cu care sistemul se confruntă şi pe care din păcate actualul CSM nu a gestionat-o corespunzător, cu toate că este atribuţia sa exclusivă, este aceea detaşărilor, atât în cadrul aparatului propriu, cât şi la alte instituţii, a magistraţilor. Problema este cu atât mai importantă cu cât prin intermediul acestei instituţii stabilitatea sistemului judiciar este afectată sub un dublu aspect: pleacă din sistem oameni care au o anumită pregătire şi experientă, iar pe de altă parte din punct de vedere strict al resurselor umane posturile respective nu pot fi ocupate deoarece cei care sunt detaşaţi formal sunt încă în colectivele respective.
Fără a nega dreptul magistraţilor de a îşi alege activitatea pe care o desfăşoară, sunt de părere că analizarea cererilor de detaşare formulate trebuie să se facă cu o mai mare atenţie, încuviiţarea acestora fiind rezultatul unei cumpăniri între interesul instanţei de la care se detaşează respectiva persoană şi cel al instituţiei la care aceasta se detaşează, numai în mod excepţional, doar atunci când prezenţa magistratului este absolut necesară.
F) În condiţiile în care rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie capătă noi valenţe prin intermediul codurilor de procedură adoptate, acesteia fiindu-i recunoscut rolul pe care îl merită în societate şi anume acela de a o reală instanţă supremă, cea care asigură prin forţa argumentelor juridice unificare practicii judiciare naţionale, recrutarea membrilor acestei instanţe prezintă fără îndoială o importanţă deosebită. Modalitatea existentă în prezent, respectiv acea de a susţine un interviu în faţa Consiliului nu consider că oferă nici un fel de garanţii cu privire la profesionalismul, probitatea sau calitatea persoanelor selectate.
Consider că se impune stabilirea unor modalităţi de accedere în cea mai importantă demnitate din cadrul sistemului naţional juridic transparente şi previzibile, care să fie şi elemente de natură a genera încredere în activitatea celor desemnaţi. Am în vedere pe lângă elementele ce ţin de existenţa unui trecut profesional capabil să demostreze valoarea profesională a candidatului şi susţinerea unui examen/concurs prin care să îi fie verificate cunoştinţele profesionale, dublat de un interviu organizat în faţa unei comisii formate nu doar din membrii CSM, ci şi din reprezentanţi ai Înaltei Curţi.
Judecător
DAN ANDREI ENESCU
