Rolul CSM-ului – opinia mea


Pe magistratro s-a pornit astazi o discutie interesanta cu privire la rolul pe care ar trebui sa il aiba viitorul CSM și atribuțiile pe care acesta ar fi necesar să și le asume, precum și cu privire la atitudinea pe care membrii săi ar fi necesar să o aibă față de politic în general.

În esență au fost emise două opinii care nu sunt complet divergente,.

În prima se vorbea de faptul că CSM -ul nu poate fi decât o interfață între sistemul judiciar și societate, acesta putând face doar eventual lobby pentru adoptarea unei legislații corespunzătoare, factorului politic revenindu-i până la urmă rolul decizional. Se exprima dorința evitării unui conflict cu celelalte puteri ale statului.

În opinia secundă, rolul CSM -ului, deși nu se excludea componenta de lobby, era privit ca fiind mult mai ferm și nu excludea posibilitatea exercitării de presiuni asupra politicului în vederea atingerii unor scopuri utile membrilor sistemului.

Așa cum am spus opiniile nu sunt divergente complet și nici nu cred că vreuna din ele este ușor de combătut. Argumente există pentru fiecare, plecând de la prevederile legale ce consacră atribuțiile CSM și continuând cu ordinea de drept firească într-o democrație, respectiv faptul că puterile statului nu se pot afla în conflict, deschis sau mocnit.

Părerea mea este că noul CSM trebuie să fie ceva mai mult decât s-a expus în cele două opinii. Sau poate doar dorința mea.

Noul CSM ar trebui să fie un organism viu, care să reacționeze prompt la toate evenimentele care afectează viața sistemului pe care trebuie să îl păstorească. Pentru asta ar fi necesar ca în primul rând să treacă peste handicapul caracterului său de organ colegial. S-ar realiza asta prin asumarea de către fiecare membru al Consiliului a răspunderii funcției, răspundere care presupune o implicare în problemele sistemului nu numai la nivel colegial, ci și personal.

Ar trebui ca acesta să reacționeze ferm la orice manifestare care este de natură să afecteze independența sistemului și a judecătorilor, la orice comentariu de om politic sau jurnalist privind modul în care se înfăptuiește justiția în România. Reacția nu ar trebui să fie beligerantă, ci una de explicare a realităților din justiție în situația în care acuzația este fondată pe elemente în care culpa magistratului nu există. De asemenea, în situația în care culpa magistratului, procuror sau judecător, pare a se întrevede reacția CSM – ului trebuie să aibă același caracter, chiar dacă aceasta presupune luarea unor măsuri punitive față de cei în cauză. Ideea este ca societatea să nu mai perceapă instituția ca fiind o birocrație amorfă și care are doar scop protejarea sistemului judiciar.

Reacția CSM -ului ar trebui să fie fermă și proptă și atunci când prin actele politicului, de data aceasta ca instituții, independența justiției este afectată. Publicul ar trebui să cunoască ce are de gând puterea legislativă sau executivă, în ce mod drepturile lor le sunt afectate prin hotărârile luate de politicieni cu privire la justiție, precum și propunerile prin care aceste erori se pot înlătura. Chiar dacă la acest moment populația nu este educată pentru a discerne ce e bine sau rău în justiție, cu timpul, în măsura în care va primi constant informații și puncte de vedere calificate, nivelul de înțelegere va crește și atunci și încrederea în sistemul judiciar.

Reacția consiliului trebuie să fie și consecventă, hotărârile adoptate să fie respectate, iar revenirea asupra unor decizii anterioare să fie întemeiată pe argumente solide, pertinente și neinterpretabile. În acest mod activitatea instituției vă fi apreciată și de cei cărora le este dedicată, magistrații, care sunt fără îndoială cei mai calificați critici ai instituției.

Asta este părerea mea despre rolul viitorului CSM și cred că mijloacele sunt cele enunțate și în părerile de pe magistratro, dar esențial este ca instituția, prin membrii săi aleși dintre magistrați să fie una dinamică, să renunțe la modalitatea greoaie și rigidă de acțiune, să manifeste deschidere atât către societate, cât mai ales către corpul profesional pe care trebuie să îl gestioneze.

Toate cele bune.

Dan Enescu , judecător la Curtea de Apel Ploiești

Candidat CSM 2010

Reclame

Despre danenescu

judecator la Curtea de Apel Ploiesti
Acest articol a fost publicat în Comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s